Cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon din dosarul deceselor suspecte au fost arestate

spitalul clinic urgenta sfantul pantelimon1Cele două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sf Pantelimon din Capitală reținute de procurori pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare au fost arestate preventiv, joi.

Decizia a fost luată de Tribunalul București, la propunerea Parchetului, care le acuză că „au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de Noradrenalină” pentru pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care „apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață”.

Doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuș, pe numele cărora au fost emise joi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, sunt acuzate de procurori că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

Acuzațiile procurorilor

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00”.

Ancheta a pornit în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerii spitalului că există informații provenite de la un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat în reclamaţie la Secția ATI au murit 17 pacienţi.

Acuzaţiile formulate de către procurori se referă la un singur pacient.

Procurorul de caz Alexandru Anghel a explicat că ancheta este una foarte dificilă pentru că injectomatele prin care pacienților li se administra Noradrenalina „sunt folosite de aşa manieră încât nu se poate realiza o trasabilitate clară cu privire la utilizarea lor”.

Injectomatele sunt dispozitive medicale care administrează tratamentul pacienților, ca niște seringi automate, într-un mod dinainte programat și controlat în cantități fine. Aparatele au o memorie internă.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a mers, joi după-amiază, la Spitalul Sf. Pantelimon pentru a discuta cu medicii din secția ATI care dimineață anunțaseră că intră în grevă după ce procurorii le-au reținut pe cele două doctorițe în dosarul deceselor suspecte. Discuțiile au durat aproape două ore, potrivit ministrului Sănătății, timp în care, spune el, i-a convins pe medici „să își continue activitatea în perioada următoare”.

„Nu e vorba de niciun șantaj din partea corpului medical, e vorba însă de o presiune foarte mare care se exercită asupra lor (a medicilor – n.red.), inclusiv în mass-media. Sunt oameni care fac gărzi, care salvează în fiecare an, fiecare dintre ei, sute de vieți și nu pot să lucreze într-o situație de presiune și mai ales de denigrare, atât profesională cât și umană”, a afirmat ministrul Sănătății.

ECONOMIE

Vineri, 20 Septembrie 2024 16:03

Românii pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu, Ordinul (5521/2024) privind procedura de aplicare fiind publicat în Monitorul oficial. Dacă în cazul firmelor se șterg doar dobânzile...

EVENIMENTE

Joi, 19 Septembrie 2024 18:16

Două convoaie militare au fost implicate joi, 19 septembrie, într-un accident între Galați și Brăila. Traficul este blocat pe ambele sensuri. Un soldat francez a fost rănit și a fost transportat la...

EVENIMENTE

Joi, 19 Septembrie 2024 18:15

Un angajat SPP este șoferul implicat în accidentul produs joi dimineață în Capitală, pe șoseaua Progresului, zona Carrefour Vulcan din Sectorul 5, în urma căruia și-a pierdut viața, precizează surse...

POLITICĂ

Joi, 19 Septembrie 2024 18:13

Un sondaj INSCOP realizat în perioada 11-16 septembrie 2024, la comanda Institutului pentru Libertate și Democrație (lLD), condus de fostul ministru liberal Cristian David, arată că Mircea Geoană se...

EVENIMENTE

Joi, 19 Septembrie 2024 14:11

Un șofer a murit după ce mașina pe care o conducea a fost lovită din plin de un tramvai condus de un bărbat care a ieșit pozitiv la DrugTest. Accidentul a avut loc în Sectorul 5 din Capitală, pe...

EVENIMENTE

Miercuri, 18 Septembrie 2024 09:10

Bărbatul care a incendiat o încăpere din Palatul Parlamentului a fost depistat, marţi noaptea, şi reţinut pentru 24 de ore.

ECONOMIE

Marți, 17 Septembrie 2024 10:09

Unii români construiesc blocuri ca persoane fizice. Totuși, sunt cazuri în care ei nu-și declară veniturile la ANAF. Asta a fost situația și cu o persoană care în perioada iunie 2017 – decembrie...

ECONOMIE

Joi, 12 Septembrie 2024 17:03

Consiliul guvernatorilor a decis joi să reducă cu 25 puncte de bază rata dobânzii la facilitatea de depozit, adică rata dobânzii prin intermediul căreia influențează orientarea politicii monetare.

ECONOMIE

Joi, 12 Septembrie 2024 11:56

Începând de anul viitor, românii vor fi obligați să colecteze separat hainele vechi, dar și alte textile, în vedere reciclării. Legea care prevede această obligativitate ar putea atrage scumpiri ale...

LIFE

Joi, 12 Septembrie 2024 09:46

Jon Bon Jovi a fost lăudat de poliție pentru că a ajutat o femeie aflată pe marginea unui pod. Incidentul s-a produs marți seara în Nashville, Tennessee. Vedeta rock se afla în zonă pentru a filma...

EXTERNE

Joi, 12 Septembrie 2024 09:45

O crimă oribilă șochează Europa. O finalistă de la Miss Elveția 2008 a fost sugrumată și dezmembrată cu un fierăstrău și foarfece de grădină înainte de a fi băgată într-un blender de către soțul ei.

ECONOMIE

Joi, 12 Septembrie 2024 09:44

DEx12 este primul Drum Expres aflat în construcție în România pe traseul Pitești - Slatina - Craiova, cu o lungime totală planificată de 121,18km.