Circulaţia rutieră pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000, pe DN7 Valea Oltului, se va închide zilnic, între orele 6:00 - 20:00, iar traficul va fi redirecţionat pe mai multe rute ocolitoare, a transmis, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat.
ACTUALITATE
Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor a anunțat miercuri că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar șoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare.
Meteorologii au emis primul cod roși de caniculă, disconfort termic și val de căldură greu de suportat din această vară. Cupola de căldură va afecta județe din sudul țării, sâmbătă și duminică, iar codul roșu se va extinde și va cuprinde inclusiv Capitala.
Miercuri, 19.06.2024, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dambovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Alba și Sibiu.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru azi pentru jumătatea de sud a țării. Mâine însă, întreaga țară e cuprinsă de un val de caniculă, fiind emise avertizări cod portocaliu pentru București și 16 judeje din sud și vest.