Un accident rutier în care au fost implicate 12 autoturisme s-a produs joi pe Autostrada A3, la kilometru 56, comuna Râfov, potrivit ISU Prahova. Circulația pe sensul București către Ploiești este oprită.
Un număr de 26 de persoane au fost evaluate şi asistate medical în urma accidentului, o victimă fiind dusă la spital.
„În coliziune au fost implicate 12 autoturisme, 26 persoane au fost evaluate şi asistate medical la locul evenimentului, toate conştiente, o singură persoană fiind transportată la spital (bărbat, 44 ani, cu traumatism cranio-cerebral)”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
La locul evenimentului au fost alocate: 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 4 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță pentru transport personal și victime multiple, precum și 5 ambulante SAJ (dintre care una cu medic). Foto: ActualitateaPrahoveană.ro