Crevedia. Primarul din Caracal, Ion Doldurea, se suspendă din calitatea de membru al PSD

Duldurea1Primarul din Caracal, Ion Doldurea, anunţă că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută.

"Având în vedere situaţia creată, deşi nu am şi nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută", scrie edilul pe pagina sa de Facebook.

El se declară "puternic afectat şi îndurerat de tragedia care a zguduit" comunitatea locală din Crevedia şi transmite "întreaga compasiune familiilor greu încercate", celor care au rude sau prieteni pe patul de spital şi cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma deflagraţiei. Totodată, transmite "sănătate şi putere" celor care sunt în acest moment pe paturile spitalelor şi luptă pentru recuperare.

Pe de altă parte, Ion Doldurea precizează că declaraţia pe care a acordat-o presei a fost "interpretată".

"Am constatat că una dintre declaraţiile pe care le-am acordat ieri unui reporter, sub imperiul emoţiilor şi devastat de vestea primită, a fost interpretată şi exploatată altfel decât cum am vrut să transmit. Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spaţiul public a fost indusă ideea că aş fi nepăsător faţă de efortul şi sacrificiul pompierilor şi forţelor de ordine implicate într-o astfel de situaţie. La momentul acelei discuţii cu jurnalista, pe baza informaţiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajaţi ai firmei, victime ale deflagraţiei, şi pe de altă parte, la pompieri ca profesionişti aflaţi într-o operaţiune în care îşi asumă riscuri", a precizat acesta.

Totodată, el a menţionat că este "devastat de ideea că mulţi pompieri au fost răniţi", iar alţi oameni au suferit ca urmare a incendiului.

"Raportat la situaţia de fapt, responsabilitatea efectuării manevrelor la faţa locului pentru stingerea incendiilor aparţine pompierilor, motiv pentru care m-am exprimat folosind expresia 'e problema lor'. Ca om, evident că sunt devastat de ideea că mulţi pompieri au fost răniţi şi alţi oameni au suferit ca urmare a acestui incendiu, repet, un accident. Vreau să fie foarte clar că pentru mine, ca om, pompierii români sunt eroi care ştiu că îşi riscă viaţa zi de zi şi pot suferi răni grave, fiind pregătiţi în orice moment de sacrificiul suprem", adăugat Ion Doldurea. AGERPRES/ Foto: Ion Doldurea/Facebook

 

 

ACTUALITATE

Joi, 23 Mai 2024 09:07

Un grup de zeci de păsări flamingo au fost filmate în Delta Dunării, potrivit unui clip video postat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), care a spus că, dacă păsările se...

ACTUALITATE

Vineri, 10 Mai 2024 16:21

ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 13 mai - 10 iunie. Potrivit estimărilor, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în cea mai pare parte a...

ACTUALITATE

Vineri, 10 Mai 2024 16:09

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea inițiată de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare...

ACTUALITATE

Miercuri, 08 Mai 2024 14:08

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară.

ECONOMIE

Miercuri, 24 Aprilie 2024 09:13

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online,...

ACTUALITATE

Luni, 01 Aprilie 2024 12:52

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vânt şi vijelii, care vor afecta, începând de luni seara, treptat, întreaga ţară.

ACTUALITATE

Sâmbătă, 30 Martie 2024 08:28

În ultimul weekend din luna martie, România trece la ora de vară 2024. Mai exact, în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, ceasurile se dau înainte cu o oră, iar ora 3:00 devine...

ECONOMIE

Joi, 28 Martie 2024 17:45

Construcţia unui nou drum de mare viteză are finanţarea asigurată, anunţă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. El precizează că ruta de mare viteză dintre Craiova şi Târgu Jiu, 110,1 km, va...

ECONOMIE

Joi, 28 Martie 2024 12:29

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.

ACTUALITATE

Miercuri, 27 Martie 2024 10:58

Unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să pară mai bună. „Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranța fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniți, împănați cu tulpini de salmonela...

ACTUALITATE

Miercuri, 27 Martie 2024 10:56

Meterologii anunţă vânt puternic şi ploi, în cea mai mare parte a teritoriului ţării, până vineri seară, fiind emise şi două avertizări cod galben. În zonele montane, rafalele vor depăşi 90 de...

ACTUALITATE

Marți, 26 Martie 2024 15:17

Meteorologii anunţă că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice în ultima săptămână din martie şi în primele trei săptămâni ale lunii aprilie.