FCSB – CFR Cluj se joacă în Ghencea
Contractul dintre FCSB și CSA Steaua privind închirierea Stadionului Steaua pentru partida vicecampioanei cu CFR Cluj de duminică a fost semnat.
După ce negocierile dintre FCSB și CSA Steaua pentru închirierea stadionului Steaua la meciul roș-albaștrilor cu Dinamo au căzut în ultimul moment, echipa lui Becali a făcut din nou cerere pentru a juca în Ghencea, cu CFR.
„De data asta, cei de la FCSB au venit cu toate documentele pe care trbuiau să le prezinte și pentru meciul cu Dinamo”, au precizat surse din cadrul CSA Steaua pentru GSP.
Becali a semnat din nou un bilet de ordin avalizat pentru a acoperi posibile daune asupra gazonului, potrivit Orange Sport, informație confirmată și de sursele Gazetei Sporturilor. Din informațiile GSP, contractul va fi semnat azi, 31 iulie, iar FCSB – CFR se va juca în Ghencea.
Conform surselor GSP, din cauza reglementărilor interne din cadrul CSA Steaua, celor de la FCSB le-au fost impuse aceleași condiții ca la meciul cu Dinamo. Astfel, Becali a fost nevoit să semneze un nou bilet de ordin avalizat de 750.000 de euro pentru a acoperi posibilele daune aduse gazonului în timpul meciului.
După meciul cu Dinamo, Angel Tîlvar, ministrul Apărării, a emis ordinul M157/2023, prin care stadionul Steaua a fost despărțit de Complexul Sportiv, tocmai pentru a fi mai ușor de închiriat. Inițial, arena se încadra la ordinul M115/2013, prin care era alăturată întreg Complexului Sportiv.
În noul ordin, stadionul Steaua figurează separat, cazarma 3618. Stadionul Steaua a fost despărțit astfel de Complexul Sportiv Steaua-Ghencea, care figureaza astfel: cazarma 1950. Sursa: gsp.ro












