ACTUALITATE

Tulpina virusului HMPV depistată la Oradea s-ar putea să nu fie cea care face ravagii în China

virus laboratorMetapneumovirusul care a îmbolnăvit pacienta din Oradea, și despre care s-a spus că ar fi cel chinezesc, s-ar putea, totuși, să nu provină din Asia. Este declarația specialiștilor DSP Bihor, care așteaptă confirmarea de la Institutul Cantacuzino din București.

„Virusul HMPV a fost confirmat în urma testării PCR efectuată de medicii din spital. Însă, pentru a vedea despre ce tulpină este vorba, s-au prelevat probe care au fost trimise astăzi la Institutul Cantacuzino din București. Încă așteptăm rezultatele, nu se știe când vor veni. Cei de la București mi-au spus nu există un termen anume când ne vor fi trimise. Totul depinde de momentul în care se lucrează proba, de câte probe sunt etc”, a precizat pentru „Adevărul” medicul șef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea.

În urmă cu scurt timp, DSP Bihor a transmis și un comunicat de presă. „Referitor la cazul depistat cu metapneumovirus uman (HMPV), la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUB) și pentru care s-a primit la DSP Bihor rezultatul în data de 08.01.2025, facem următoarele precizări:

 Persoana depistată este de sex feminin, în vârstă de 67 ani, locuia la fiica ei în Oradea din luna noiembrie 2024, având patologie cronică în antecedente.

Pe data de 4 ianuarie a.c. persoana se prezintă la serviciul UPU al SCJUB cu fenomene de insuficiență respiratorie acută, dispnee, tuse productivă, mialgii, artralgii, stare generală alterată cu debut în 26.12.2024. Pacienta este internată la Secția Pneumologie – Terapie acută și se recoltează exudat faringian, se lucrează proba în laboratorului SCJUB prin metoda PCR – Multiplex – Panel respirator 2.1 plus. În data de 8.01.2025 laboratorul SCJUB transmite către Compartimentul de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul DSP Bihor, în cadrul raportării săptămânale, detecția Human Metapneumovirus. Tulpina este expediată către laboratorul DSP Bihor în data de 08.01.2025 orele 13, iar trimiterea ei către Institutul Cantacuzino București (INCDMMC) s-a realizat în cursul dimineții de azi, 09.01.2025.

În prezent pacienta internată este în stare stabilă”, se arată în cominicat. Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *