Arhivă

Managerul Spitalului Caracal, cercetat într-un dosar referitor la stimulentele de risc, suspendat din funcţie

spitalul caracalManagerul Spitalului Municipal Caracal, medicul Liviu Radu, cercetat într-un dosar instrumentat de DNA Craiova privind acordarea unor stimulente de risc COVID-19 personalului unităţii sanitare, a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de două luni după ce a fost pus de procurori sub control judiciar.

Măsura controlului judiciar a fost contestată de Liviu Radu la Tribunalul Olt, instanţa fixând termen de judecată pe data de 16 iunie.

Liviu Radu a afirmat că în dosarul privind stimulente pentru risc COVID-19 la Spitalul Municipal Caracal, deschis în primăvara anului 2021 în urma unor sesizări, s-a constatat că trei angajaţi au primit de mai multe ori acel spor iar alte persoane nu l-ar fi primit, deşi ar fi fost îndreptăţite.

Managerul spitalului a susţinut că listele în baza cărora au fost acordate stimulentele, semnate de el şi de directorul medical, au fost întocmite de şefii de secţii şi lucrate de contabilitate.

Primăria Caracal a numit un nou director medical la spital, pe medicul Dragoş Neacşu, care va conduce unitatea medicală pe durata în care managerul este suspendat din funcţie. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *